CORONAVIRUS. Specialist american: Revenirea la normalitate nu se va produce anul acesta

CORONAVIRUS. Specialist american: Revenirea la normalitate nu se va produce anul acesta
USA. Fauci afirmă că statele cu focare majore ar trebui să „ ia din nou în calcul închiderea” / Sursă foto: Profimedia
Publicat: 15/06/2020, 11:27

Imunologul Anthony Fauci, unul dintre cei mai importanți specialiști din cadrul echipei de la Casa Albă care se ocupă de combaterea pandemiei de COVID-19, a declarat duminică, pentru cotidianul britanic The Telegraph, că revenirea la viața normală nu va avea loc anul acesta în Statele Unite.

Totodată, specialistul american a explicat că restricțiile de circulație din Statele Unite, mai ales cele privind traficul aerian, ar putea să rămână în vigoare în următoarele luni, potrivit CNN.

De asemenea, Fauci a explicat că pandemia ar putea avea mai multe faze, care să alterneze în perioada următoare.

„Sper să ajungem la un oarecare grad de normalitate în aproximativ un an. Nu cred că se va întâmpla toamna aceasta sau la iarnă, mai avem de așteptat”, a explicat dr. Anthony Fauci.

În contextul protestelor față de rasism care au loc în Statele Unite după moartea lui George Floyd, specialistul american a explicat că există riscul răspândirii virusului din cauza numărului mare de persoane care participă la manifestații.

El a adăugat că purtarea măștilor de protecție în timpul protestelor este o măsură bună, dar că, în orice caz, grupurile mari de oameni sunt un factor de risc pentru răspândirea bolii.

„Aș spune că într-o lume perfectă oamenii nu au nevoie să se adune în grupuri mari și să protesteze. Dar știu că o vor face. Deci, dacă tot o faceți, nu vă dați măștile jos atunci când scandați sau faceți orice în timpul demonstrațiilor”, a spus Anthony Fauci.

Fauci: Restricțiile de călătorie nu vor fi ridicate prea curând

Oficialul a ținut să contrazică ideile potrivit cărora ridicarea restricțiilor de călătorie în alte țări ar urma să se producă în următoarea perioadă.

„Va trebui să așteptăm și să vedem. Nu cred că vom vedea o ridicare imediată a restricțiilor de acest tip. Sentimentul meu, uitându-mă la rata de infectare, este acela că restricțiile vor fi mai degrabă ridicate în câteva luni decât în câteva săptămâni”, a declarat Fauci.

De asemenea, specialistul a mai adăugat că școlile ar trebui să se redeschidă doar după ce autoritățile țin cont de situația de la nivel local. Totodată, el s-a declarat optimist în legătură cu apariția unui vaccin împotriva COVID-19.

„Nu putem să garantăm niciodată succesul unui vaccin, ar fi o dovadă de naivitate să facem acest lucru, sunt atâtea posibilități ca lucrurile să nu meargă bine. Dar din tot ce am văzut până acum din rezultatele preliminare, este foarte posibil să avem două sau trei vaccinuri care să fie de succes”, a spus el.

Săptămâna trecută, Statele Unite au depășit pragul de două milioane de cazuri confirmate de COVID-19, boala provocată de noul tip de coronavirus. Autoritățile americane au anunțat că au identificat noi focare la nivel național, iar în unele state numărul de internări din cauza acestei boli a crescut. Peste 112.000 de oameni au murit în Statele Uite din cauza COVID-19 până în prezent.

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Se întocmesc liste de buncăre şi adăposturi. Toate clădirile sunt inventariate
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...